Ministerul Sănătăţii - MS - Ordin nr. 763/2016 din 22 iunie 2016

Ordinul nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 

În vigoare de la 01 iulie 2016 până la 31 martie 2017, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordin 196/2017.

Consolidarea din data de 31 martie 2017 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 477 din 27 iunie 2016 şi include modificările aduse prin următoarele acte: Ordin 830/2016; Ordin 1098/2016; Ordin 1212/2016; Ordin 1393/2016; Ordin 151/2017;
Va suferi modificări aduse prin următoarele acte: Ordin 196/2017;
Ultimul amendament în 01 martie 2017.


   *) Potrivit art. I din Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 830/422/2016, anexa la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 şi 477 bis din 27 iunie 2016, se modifică. 
   *) Potrivit art. I din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1098/806/2016, anexa la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 şi 477 bis din 27 iunie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică. 
   *) Potrivit art. I din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1212/889/2016, anexele nr. 36 şi 47 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 şi 477 bis din 27 iunie 2016, cu modificările ulterioare, se completează. 
   *) Potrivit art. I din Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1393/1018/2016, termenul de aplicare a prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 şi 477 bis din 27 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungeşte până la data de 31 martie 2017. 
   *) Potrivit art. I din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 151/54/2017, anexele la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 şi 477 bis din 27 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică. 
    Nr. 763/377 

    Ministerul Sănătăţii 
    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate 

    Având în vedere Referatul de aprobare nr. VVV 988 din 21 iunie 2016 al Ministerului Sănătăţii şi nr. D.G. 1.193 din 21 iunie 2016 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, 
    în temeiul prevederilor: 
   - art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul VIII "Asigurări sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
   - Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările şi completările ulterioare; 
   - Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; 
   - Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, 

    ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin: 

   Art. 1. -   Se aprobă Normele metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, prevăzute în anexele nr. 1-51*), care fac parte integrantă din prezentul ordin. 
   *) Anexele nr. 1-51 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 bis. 

   Art. 2. -   Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 iulie 2016. De la această dată se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 şi 220 bis din 1 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. 
   Art. 3. -   Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Ministrul sănătăţii,
Vlad Vasile Voiculescu
p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Gheorghe-Radu Ţibichi